0
0,00 lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

Log in

Topologia unui sistem de automatizare KNX

februarie 18, 2019
knx system

Topologia unui sistem de automatizare KNX are o structură definită, bazată pe considerente de siguranţă şi de eficienţă.

Pentru o instalaţie KNX de dimensiuni mici, este suficientă adoptarea celui mai simplu nivel al topologiei KNX, numit segment de linie. Instalaţia se poate extinde uşor prin crearea unor segmente de linie adiţionale. Fiecare segment de linie este un sistem electric independent, fiind izolat galvanic de celelalte segmente de linie.
Următorul nivel în topologia KNX este linia. Uzual o linie conţine un singur segment de linie. Este posibil, dar nu este recomandat, să se creeze până la 4 segmente de linie în cadrul unei linii. Recomandarea pentru o instalaţie cu potenţial de extindere în viitor este să se creeze mai multe linii, fiecare linie conţinând un singur segment de linie. Până la 15 linii formează o arie. Dacă nu este suficient, se pot crea mai multe arii, numărul maxim al acestora fiind tot 15.

Avantaje - Topologia unui sistem de automatizare KNX

  • Este posibilă extinderea unui sistem pas cu pas, astfel fiind uşor de adaptat la cerinţele clientului
  • În cazul unei defecţiuni în sistem, doar o parte a acestuia încetează să mai funcţioneze, şi nu întregul sistem

Cuplorul de linie are următoarele funcţii:

  • Conectează liniile superioare şi inferioare, acesta fiind principiul de extindere al unui sistem KNX
  • Separă galvanic liniile, acesta fiind motivul pentru care fiecare segment de linie are nevoie de propria sursă de alimentare şi propriul filtru
  • Transmisia datagramelor prin cuplor depinde de cele 3 setări posibile ale sale: normal (pe baza unui tabel de filtrare), închis (nu trece nici o datagramă) şi deschis (trec toate datagramele)

Un cuplor de linie are următoarea structură internă:

  • Un controller cu două module de transmisie
  • Memorie Flash care stochează tabelul de filtrare
  • Memorie-tampon de tip RAM pentru datagrame

Până la 15 linii formează o arie. Fiecare linie (mai exact, fiecare segment de linie), dar şi linia principală, are nevoie de propria sursă de alimentare şi propriul filtru.

Vrei să îți automatizezi locuința cu ajutorul sistemelor KNX? Hai să discutăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adresa

Strada Lalelelor 16B, Alba Iulia, 510217, Romania
Copyright © 2024 Smart Home Systems. Toate drepturile rezervate.
envelopeusercartphone-handsetcrossmenu